duminică, 23 august 2015

mistică

fricile mele se trezesc
pătrund în camera-mi goală
pieptănându-mi pletele
se ascund
stau până în zori cu
degetele ascuțite
în fereastră gata
gata să îmi muște
din suflet
fluturi/păianjeni zboară
liniștiți purtând
copite ruginite
îmi acoperă ochii…
fricile mele se adapă din cupa nebuniei
otrăvindu-mi florile de iasomie
(o să mă destram)
o să mă destram îmi zic iau
securea retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează
gemând…

vineri, 14 august 2015

strigăt în rădăcini

(în memoria tatălui meu)

stau de veghe la uşa casei mele
şlefuită de atâţia morţi
încă vii cu o mână
îmi mângâie iertarea tata
răsfoind pe fiecare parte trecutul
pletele lui se cutremură
în ramuri ademenindu-mi tristeţea
cu degete
uscate
printre lacrimi
cuvintele îmi cresc
în valuri de ninsori
crivăţul roade din dealuri
nici nu mă mai deosebesc
de luturile astea din care
am fost frământată
înmuguresc
în durere cu
ceruri săpate pe obraz vă strig:
-amintirile mele nu
şi-au găsit sfârşitul
în colbul fierbinte şi
coasta adamică
mă strânge.
............................................................
dar iată
câmpul se îmbată într-o frumuseţe siderală
străbunii mei scrâşnesc
dezmorţindu-şi oasele
din împietritele statui
curg înspre râuri...
.............................................................
neamul meu
a murit zic astăzi
satul nu mă mai recunoaşte.

şi stau hăituit
la hotarul dintre zile
ca un bocet cu gura întredeschisă
a strigare
pe când tăcerea
mă ia cu evlavie
în nesfârşita ei Pază.




tertagramon

rod al clipei-veşnicia-
din pământuri dă să iasă,
un ţăran şi-adună zorii
adunând lumini în casă.

n-au uitat de noi, străbunii
ne-au turnat în temelii,
umbra noastră printre pietre-i
duhul sfânt din veşnicii.

neîncetat  îmi curg izvoare
peste ochi şi trupul meu
îmi-adună gîndul iară
căutând pe Dumnezeu.

strig s-audă şi păgânii:
-neamul meu şi limba mea
au fost vatră prin credinţă
şi nimic n-o va schimba.

sâmbătă, 8 august 2015

decaLOG

decalog

sub haina de plumb
atârnă păcate
cu mâinile murdare
mi se face semnul crucii
nu am vorbe de împrumutat
sunt doar simplul rob
care-mi înconjoară umerii
stau pe aceeași piatră
de vorba cu Moise
tablele legii îmi înfierează
palmele TU îmi strigi
să nu ai alţi dumnezei
alăturea de mine
la masă cu păgânii
să nu îmi așez picioarele
cu sandalele prăfuite nici
de-a dreapta nici de-a stânga
căilor de mijloc crezare
să nu le dau

când noaptea nu mai vrea să vină

întunericul mă cuprinde pe
sub piele cu murmur de noapte
îmi intră în trup îngreunându-mi pașii
cobor înspre catedrala neamului cu
toți copiii orfani de mână călugări
cu cagulele trase pe față încarcă automatele
țintind fix în inima mea s-a adăpostit
un stol de păsări oarbe țipă straniu
sfâșiind catapeteasma bisericii golia fluturii timorați
se aruncă din turla proaspăt renovată își smulg aripile
ponegrindu-și picioarele cu sânge ascut sunetele
clopotului de aramă dându-ne vestea unei
învieri fără de slujbe fără de popi împiedicați în
sufletele copiilor nu ne mai
trebuie aripi
zborul e o necesitate a
gândurilor sinucise

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...