luni, 28 aprilie 2014

BUCURIE

sunt foarte bucuroasa pentru ca editura din Canada imi va publica si volumul de proza scurta ,,Cu oamenii lui Dumnezeu,,   :) CHIAR ACUM am primit ,,aviz favorabil ,,din partea DOMNULUI EDITOR BRIAN WRIXON
II MULTUMESC PENTRU INCREDEREA ACORDATA!  


duminică, 27 aprilie 2014

Aici, Vocea Americii!

motto: ,,Fac parte din copilăria mea ca dintr-o țară.,,-Antoine de Saint-Exupery 
Timpul, titan cu aripi de granit, nu încetează să mă poarte prin locurile dragi ale copilăriei mele și o văd aievea pe mama, rămasă vădană de tânără, mereu revoltată împotriva autorităților, mereu nesupusă ,,regulilor regimului comunist,,.
De când a plecat tata spre cele veșnice, ea nu încetează să aștepte o ,,prefacere,,. poate o nouă viață în care copiii ei să nu se chinuie. o altă vreme în care să nu mai fie obligată să dea cota de lână sau să muncească două parcele. Muncă epuizantă, peste puterile unei femei singure. Dar ambiția de a face normă dublă la CAP ca să capete o brumă de pensie,  o ajută să uite că e singură. Scrâșnea din dinți și mergea mai departe.Chiar dacă oamenii din sat priveau cu batjocoră spre cizmele ei bărbătești de gumă, pline de noroi galben, pentru mine a fost un model de femeie prea încercată de soartă care și-a dus copiii atât de departe cât au reușit ei să meargă.
Mi-o amintesc revoltată mereu împotriva omului care colecta lâna. Pe vremea aceea în fiecare gospodărie se numărau oile și țăranului i se punea o cotă pe care trebuia să o dea obligatoriu la ,,stat,,. Mama ocolea mereu îndeplinirea acestei datorii și, ca un Moromete încăpățânat, mă trimitea pe mine la poartă să îl înfrunt pe Vatamanu,  un verișor de-al tatălui meu care striga destul de tare ca să audă și mama, pe care o și zărea cu ochii minții, ascunsă în dosul perdelelor:
-Nu-i acasă, țața Lența? Oare chiar nu-i acasă? Eeeii, lasă că o să vadă ea, țața Lența ce înseamnă să se pună cu mine, adică să se pună cu Statu. Să vedem ce-o să facă dacă o să o pun în discuția de Partid și o să dea dublu. Așa să știe, striga el cu ochii aprinși de nervi că a bătut drumul tocmai din Tătărășeni fără nici un rezultat. O să mă roage  să îi primesc și ei cota și atunci o să o trimit să o judece partidu`.Asta mama nu putea trece cu vederea și ieșea, cu mâinile în șolduri, pusă pe harță.
-Da de ce să mă dai pe mâna partidulu`, măi? Pe cine am omorât eu? Că atunci când trăia bădii-tu Nică te ducea unde vroiai și unde nu vroiai tu, cu căruța. Era mereu pe coclauri cu tini... Amu ți-o fi mai bine să cari lâna în spate? Nu ți-i rușine la obraz că am o casă de copchii de crescut. Cu ci sî îi învălesc, dacă nu am din ci faci un oghial?...cu ci sî îi îmbrac, dacă nu am din ci li faci o mănușă?...Câti oi ai pus la cotă?-Am pus 8, știu că mata ai vreo 20...-20? Da`dacă îs babe ca mine...Tu di ci să mi le pui la cotă? Mă vezi pre bogată?
-Țață Lență, toți oamenii spun că ai oile cele mai bune din sat. De ce îți bați mata joc de mine? De ce nu ești ca tătî lumea?Aici mama își pierdea cumpătul:-Ca tătî lumea, zâci? Da` oare, lumea-i ca mine? Lumea trăiește în câmpul aista, singură, cu patru copchii? Ia, vezî-ți di treabă și nu mai vini  pila casa me...
-Vin di nevoie, nu de plăcere. Ci mare plăcere aș ave sî mă cert cu mata, tătî zâua...
Și omul pleca amețit. Mintea mea de copil ținea cu mama și cu nevoile ei și nu îl prea îndrăgeam pe verișorul lui tata.
Când treceam pe la poarta lui, ziceam încet ,,bună ziua,, și priveam cu frica, să nu își amintească de cearta cu mama. El venea glonț spre poartă și ne întreba dacă nu suntem de la Neculcea și dacă nu cumva suntem de-ai lui țața Lența.  Dacă suntem ai ei să îi spunem să vină repede să aducă ea cota în spate dacă nu a vrut să o dea când a fost el.
Cred că a venit și așa-zisa revoluție dar mama tot a rămas datoare la Stat și nu și-a îndeplinit datoriile față de autoritățile acelor vremuri.
Dar acum mi-o amintesc, așa, ca pe o conspiratoare împotriva regimului comunist.După ce ascultam împreună cu vecinii emisiunea ,,preferata,, începea și binecunoscuta emisiune ,,Vocea Americii,, pe la miezul nopții, iar mama învârtea butonul radioului până prindea postul.NE INSTRUIA, pe noi, copiii, să nu spunem nimănui că ascultăm ,,Vocea Americii,, pentru că nu avem voie să ascultăm. Lucrurile nu merg prea bine și America o să ne ajute să facem o schimbare în România asta care a încăput pe mâna unor oameni asupritori. -Ardă-i-ar focu` să îi ardă, că ne-au luat tot. și caii și vaca și s-au războit cu moș Palade și l-au chinuit să semneze că dă tăt pământul. Nu a semnat săracul moșu`, da`pământul tot i l-au luat. Amu` mai vine și ăsta să îi dau cota. Nu-i dau nimica să mă taie. na! Dacă asta vrea să facă. Să îmi crească ei copchii, pi tățî patru. Și mama lacrima ștergându-și lacrimile cu colțul baticului rărit de vremuri. Tresăream cu toții când auzeam vocea aceea interzisă și ascultam ,,ecoul,, venit din eter ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Ascultam tăcuți, cu capul plecat în pământ, cu o oarecare vină pornită din adânc:-Aici, Vocea Americii! Bună seara, români!!! Este ora 24:00, ora României. Ascultați ,,Vocea Americii,,.
Apoi, aceeași voce, ușor hârâită de emițătoarele de bruiaj ale securității, transmitea mesaje încurajatoare:
-Viața românilor s-a înrăutățit foarte mult. Intelectualii sunt arestați și nu au voie să își exprime public părerile despre regimul opresiv. Ceaușescu își înfometează propriul popor. Serviciile de securitate fac arestări la domiciliul oamenilor care nu vor să se supună regimului. Români, aveți nădejde și curaj! Nu sunteți singuri! Suntem alături de voi și vocea voastră se face din ce în ce mai mult auzită, aici, peste ocean.
Amețitoare erau aceste ,,vești,, care ne dădeau o fărâmă de speranță.
A doua zi mergeam la școală cu frica de a nu fi întrebată dacă ascult ,,Vocea Americii,,. -Lența-i nebună, zicea mătușa Butnărița, sora mamei...A sî vinî, fa ,,aceia cu șapcă, fa, nebuno și a să ti legi...a să îți ia copchii statu`.
Dar mamei nu i-a păsat de asemenea consecințe. Ea a ascultat mereu Vocea Americii și a sperat că măcar noi, copiii ei, vom scăpa din întinderea aceea gloduroasă de ape și mâl.
Trist e faptul că m-am întors după aproape 20 de ani prin locurile natale și satul încremenise în uitare și în timp.
M-am întrebat atunci dacă strădaniile ei au avut efectul așteptat de ea. Nimeni nu a ridicat un deget să pietruiască măcar drumul de 3-4 km care leagă micuțul cătun Neculcea de satul Tătărășeni. Nimeni nu a amplasat măcar o plăcuță prin care să anunțe trecătorul întâmplător cum se numește satul acela sălbăticit, poreclit în fel și chip: Neculce, Niculcea, Neculcea.
Peste perdeaua timpului s-a lăsat uitarea.
Însă de undeva, de dincolo de lume, un sat oropsit încă ascultă o,, voce,, care ar putea să îi aducă, de peste timp, liniște și binecuvântarea.
-Aici, Vocea Americii...Locul unde parcă  nu s-a întâmplat nimic...

sâmbătă, 26 aprilie 2014

ce e poetul, mamă?



ce e poetul, mamă? întreb
spatele încercând să mi-l ridic
m-am încovoiat ca o secere
amară ca o iarbă sălbatică și aspră
am crescut scuturându-mă de umbre
zilele astea ție ți le-aș fi dăruit
prea m-am acoperit
cu o crustă solzoasă
mâinile mi le-am amorțit.

și totuși neauzitul neștiut neîntrebat
neînțelesul abur în vatră
ce e poetul, mamă?

această vietate ancestrală
care văpaia sufletul cu licori nepământene
și-a primenit.

vineri, 25 aprilie 2014

rătăcire prin izvoare

port în degete
sângele meu rece
- copil sărman -
rămas fără de graniță
încerc să mă răzlețesc
peste malurile ceții
transformându-mi ochii
în adâncimi de izvoare
tu- mereu plecat-
cu simbrie tocmindu-te
sufletul  să-mi rătăcești



joi, 24 aprilie 2014

tablou sideral

auzeam stelele arzând
dinții soarelui
cum scrâșneau
şi duzii
ne mai întrebându-se
își scuturau petala
peste întinderea
de nuferi
a sufletelor uitate

marți, 22 aprilie 2014

pod peste a ta tăcere

așază-i doar somnul
la căpătâi împământenit
pe ultimele trepte
dor peste dor
și gândul
alungit
răsucit
legănat
între salcâmii albi
veșnic în floare
-risipire de-o stea-

ziua-cu pieptul ei dezgolit
cu umărul lui ușor aplecat-
parcă-i mai lucitoare parcă-i
mai neatinsă mai nu știu cum
atunci când traversăm liniile din palme
când mă așezi drept pod
peste a ta tăcere neclintită

zădărnicii, din volumul Surâsul meu gothic


duminică, 20 aprilie 2014

ochiul lunii



clar de lună clar de lună
răsărit de ochi în spumă
zidul împrejur m-adună
clar de lună clar de stea
piept peste zidirea mea
răsărind între răzoare
sorb lumina din izvoare
scăpărând poteci pe ape
ochiul lunii o să crape
să pătrundă-a mea privire
în toiag de amintire
să sloboadă râu de fluturi
eu să îți strivesc săruturi
clar de lună argintie
viața ta mi-aș da-o mie

vineri, 18 aprilie 2014

Eugen Ionescu - Medalion Eugen Ionescu

-sunet răscolit-



călătorule cu umeri de granit,
unde s-a pierdut sentimentul acela
viu de liniște profundă?
pacea aceea de la început de lume are capăt?
să fi atins eu marginile tulburate
ale luminii cu degete de mucava?
aud pașii semenilor:
-sunet răscolit-
peste a mea tăcere
îmi apasă inima
e locul adânc
al colțului rupt
e colțul aprins al hârtiei de turnesol
de unde îmi trag și eu roșeața
ochilor spre dimineață
sunt încă aici
adunându-vă albeața
în aripă de înger

amintiri :) La marginea tacerii


Lansari de carti de rasarit_de_zori

http://tudorboy.wordpress.com/2012/08/08/recital-dorina-neculce/




Copertă : Didina Sava
Dorina Neculce -”La marginea tăcerii”
Volum de versuri
Postfaţă: Bogdan Baghiu(doctor in filozofie)
Alte referinţe asupra volumului:
Ovidiu Bufnila (Scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România)
Maria-Cornelia Postescu
(scriitoare- membră a Ligii Scriitorilor din România- filiala Alba)
Nicolae Pătruț (ziarist)
Grafica: Maia Martin
Imagine Copertă:Maia Martin
„Miraj în mariaj”, 2010, acril/pânză
Copertă:Didina Sava
Antologie versuri -Şase poeți contemporani
VADE MECUM
Cu Rameel, Dorina Neculce, Luminita Petcu, Lelia Mossora,Delia Staniloiu, Ion Vanghele,
Postfaţă:Denisa Ganea- Popa
Postfaţă:Denisa Ganea- Popa
Grafica: Maia Martin
Copertă: Didina Sava
Contraria-Rameel & Dorina Neculce
Postfaţă: Denisa Popa Ganea
Note critice coperta IV: Gheorghe A. Stroia
Copertă: Didina Sava
Toate trei editiile sunt aparute sub ingrijirea editoriala a Didinei Sava
Spectacol sustinut de clasa de teatru “Thalienii” -Ateneul Tătăraşi -Coordonator Doina Iarcuczewicz

înapoia ușilor uitate

filmam cu o camera
a sentimentelor ascunse
realitatea părea mult perimată
un om un câine un copil
imaginile se estompau
se amestecau
cadrele intrau unele în altele
totul e un vis îmi zic
sunt abandonată
înapoia ușilor uitate
e o problemă de nuanțe
gândesc aici
au început toate patimile
aici se numără zilele grele
gândesc.
gândesc?
sau gândul mi-l amăgesc
așa ca și cum ți-ai amăgi starea de sete
cu dulcețuri amare străpezite

duminică, 13 aprilie 2014

Iona de Marin Sorescu

roua ochilor mei

numai astăzi am sânul rotund
iubirea mea se materializează
ca un fluid visător alunecă
acoperindu-ți gândul cu o mantie
însetată de stele fumurii

credeam că exiști credeam
că nu ești doar un vis
ținut foarte strâns între gene
ochii mei au prins rădăcini
îmi zic uite roua ochilor mei
o poți lua
cândva
poate
o să-ți și folosească

vineri, 11 aprilie 2014

o filmare cu ,,camera ascunsa,, in palma mea

,,fii ceea ce ai vrea să pari a fi,, sau ,,nu-ți închipui niciodată că nu ești altceva decât ceea ce ar putea părea altora că ceea ce erai sau ai fi putut fi nu era altceva decât ceea ce ai fi fost părându-li-se a fi altceva,, citat din discursul falsei Broaste Testoase- Alice în Țara Minunilor, autor Carroll Lewis

o activitate de la școală filmată din greșeală, pentru că aveam camera deschisă și o țineam în mână, încercând să le organizez o miniexpozitie cu lucrările din acea zi.
foarte nostim a fost faptul că un băiețel voia să își ia acasă ,,oul încondeiat,, pentru că l-a luat de sub cloșcă și își dorea ca prepelița să scoată puiul din ou.
:) ne-am amuzat și a doua zi le-am explicat de ce nu trebuie să luăm ouăle de sub cloșcă.

miercuri, 9 aprilie 2014

from the mirror


oglinzile mele au ochii rotunzi
uneori oglinzile mele se desprind
din trupul asudat
al unui soare zidit
în obrajii de fum

și numai
tăcerea ne descântă
semnul de pe frunte
e semnul ultimului regat
-așezat iluzoriu între un eu și
celălalt- încrustat ca un riț
întru amintirea celor
ce nu mai sunt

marți, 8 aprilie 2014

patriotism de vreme rea

o gură habotnică
îmi forțează dragostea
de țară și neam
-sceptrul meu cutremurat-
oameni de ceară adunând

e vremea vechiului dac
e vremea omului de piatră
și mă apucă așa
un sentiment
carpato-dunărean

măscăricii îmi scuipă
în palmă îmi apleacă fruntea
de țărână

zvâcnește ochiul inimii

(în pântec domnițe
îmi mângâie pântecele bolnav)

imaculate
simțirile mele înjură
înjurăturile mele
spânzură limba

imaculată
aceiași gură
habotnică trimite
jeturi de inimă caldă
surâsului meu pietrificat


sâmbătă, 5 aprilie 2014

de multe ori

de azi de ieri de mâine
de orișicând mă pierd în imagini
de ansamblu alb
-albastre vineții-mitralierele sunt gata pregătite
de cele mai multe ori până şi corbii surescitați
cu sufletele la gură îmi pândesc
ajustându-și ciocurile căderile
de cele mai multe ori
sunt imprevizibile şi
fiecare va trece prin fiecare zic
sângele nerăzvrătit va fierbe
în strălucitele pocale de argint
de cele mai multe ori
vorbele mele cenușii spongioase
(limbi de pisici nehrănite) ca niște supape
ți se vor deschide pentru a te cuprinde
de cele mai multe ori

vineri, 4 aprilie 2014

drum

fiecare după
fiecare
așteptându-ne
zările
se şi făcea
cale adâncită
în noapte

valsul ploii

ascult cu urechea lipită
valsul nocturn al ploii
cântecul se sparge în mine
stropii îmi ard în palme
picătură cu picătură
ca o rouă cristalină culeasă
de pe un obraz solitar
eu mă preling
în umbra pământului
amestecând gând în cuvânt inimă în inimă
șoaptă peste şoaptă
sensuri noi cresc tot cresc
în spate
țesute de mine
ca nişte bucăţi de aripi.
vântul parcă mi-ar fi prieten legendar
îmi mângâie trupul
în şuvoaie răcoroase pletele mele
se împletesc printre ramuri
ucigând scâncete tardive
din gura dimineţii
ies aburii
de mai.
privesc prin ochiul şarpelui
abisul care se oglindeşte
pe faţa necunoscută a lumii
în firide adânci.
...........................................................................
cât să fi trecut
de când am uitat să mai respir?
.

joi, 3 aprilie 2014

despre mâna întunecată

trebuia să le spun ceva
poate foarte important
despre mâna întunecată şi
ar fi trebuit să trag ostentativ
toate pleoapele
cât mai aproape
sub sau peste gard
să nu mai las
gurile slobode
să închidă caii
să îmi leg degetele/evantai
mănunchi aşa ca pe
un presupus șirag dar
nu m-ar fi așteptat
nimeni ar fi îndemnat
firele de iarbă
să mă crească
ar fi îndemnat gurile
slobode
să mă pască

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...