joi, 25 august 2011

eu și deputatul x(parodie pentru pian şi orchestră)

am publicat și eu ca tot omul niște volume. norocul meu cu cei de la pompe funebre care aveau un principiu: un om moare, se naște o carte!!!
un principiu sănătos, aș zice eu, nu ca deputatul la care m-am înscris zilele acestea, când m-am dus să îi cer niște var să îmi albesc și eu puțin școala, așa, ca gardul și leopardul. dar din vorbă în vorbă mi-a zis:
-madam, ai venit cu fustă lungă și fără decolteu ***, mneata nu vezi canapeaua de colo? ce crezi că o țin  de sanchi?
mi-am strâns nedumerită peticile care-mi atârnau din fustă ca niște cozi de vidră,
mi-am ascuns ghearele în palme de am sângerat și am zis înghițind vorbele cu noduri.
-nenorocitul!!
ei, lasă, că nici eu nu prea arătam bine în ziua aceea, aveam parcă niște șerpi în loc de plete, că prea sâsâiau pe lângă urechea mea, pe când se umplea luna și da pe dinafară, și să vă mai zic? lupii îmi urlau înăuntru dându-și mult capetele pe spate ca niște tenori de operă vieneză.
i-am aruncat un pumn în ușă:
 -du-te-n...mă-ta!  sau i-am zis ceva mult mai vulgar și i-am arătat semnul acela cu degetul din mijloc ridicat, altfel de ce să-și fi pus călușul în gură și mâinile în șolduri. dar cred că totuși m-a plăcut, că prea își netezea canapeaua ca pe un copil bolnav de holeră
-dom*le, da* școala aia nu a mai fost văriută de pe vremea lui dej. intră șobolanii în ea. se tem copiii.
-ei, na, și ce, zicea el, lingându-și lasciv buzele ca un câine în călduri, pune-i să-i alerge. or face mușchi și i-om face pe toți badyguarzi. sau domesticește-i și tu, ce naiba, nu ai citit micul prinț? el cum a domesticit o vulpe...
-vulpe, vulpe, zic eu abătută și neîncrezătoare...dar... dom*le, ești un geniu, știi că mi-ai dat idee? da. o să-i hrănim cu laptele și cornul vostru, că prea li s-a făcut lehamite pisicilor și câinilor din sat, de cât au mâncat au făcut gută. numai când văd pachetele astea de la guvern, că scheaună și urlă de răsună satul, nu alta...uite, așa s-or îngrășa toți șobolanii și or dormi prin găuri. nu i-or mai speria pe bieții copii, și unde mai pui că în sat o să fie iar liniște, ca înainte de program...
chair simt că m-am mai liniștit. ce ți-e să vorbești și cu un deputat. om practic, deștept, nu ca mine cu șerpii ăștia în cap...
aproape mi-a trecut...
de cei de la funebre, ce să mai zic, au fost drăguți.
 când am avut lansarea, m-am trezit cu o coroană din trandafiri albi, cam spinoși, la poarta muzeului, cică nu le-a mai murit mortul și nu aveau ce să mai facă. trandafirii erau prea albi, băteau la ochi, musai trebuiau dăruiți:  norocul meu sau...al mortului, nu mai știu...
aveau și o pamblică prinsă cu pioneze ruginite, de cât au așteptat momentul ăsta, pe care scria simplu, cu pix albastru, (or fi știut că ajung la o lansare): celei alese...
-adică ce, tresar eu, mă alesese din nou deputatul?
eeei, na, dacă n-oi face rost de var până la toamnă, o să îl caut și o să-i duc lui trandafirii și pamblica și pionezele, dar am să corectez cu roșu(să știe că-s învățătoarea): celui ales.  tot sunt ei în campanie electorală și poate are și el noroc, poate-l alege moartea, doamne ferește, îmi dau o palmă peste gură...na, că mi-a căzut un dinte. firar să fie!  și n-am nici bani...am clasa întâi, cine știe ce sunete oi mai scoate, s-or speria de mine, acum, copiii...
cum vă spuneam, pentru că am avut și sponsor, mi-am cumpărat din banii câștigați trei perechi de pantofi de la second hand. cum de ce? să am cu ce merge pe la alte lansări, nu de alta, nu mi-e rușine să merg desculță, dar prin iași prea se încinge asfaltul, indiferent de anotimp, și eu am tălpi netăbăcite, chiar prea fine.
știu la ce vă gândiți, că n-am obraz...
ei, da, mi-am luat și o pelerină în care mă ascund când nu plouă, doar ca să mă mai odihnesc. și o pereche de ochelari mai fumurii, să-i pot privi pe cei uriași. pe cei mai mari nu-i poți privi cu ochiul liber, adică ar fi o împietate să îmi ridic eu, privirea, așa, obraznică, spre domnul x, are 50 de volume pe bandă, spre domnul y, e și sculptor, sculptează ugere de vacă, numai ugere de vacă, nu știu de ce. poate le mulge...
eu mă acopăr bine cu pelerina mea câștigată din bani cinstiți, și merg înfășurată prin oraș, ca să nu mai fiu strivită...din greșeală...
și...celor uriași le este frică de pelerină. ei zic un lucru mai ciudat, ba chiar îl cred.
-spuneți-mi, semăn eu a vrăjitoare?
-................
-atunci, de ce se tot preface toată ,,lumea,, că mă laudă ?
-.................
-ce-ați zis? n-am auzit...
-..................
 -aaaaaaaaaaaa, și voi credeți că n-am fusta prea scurtă?...dar dacă m-aș rade-n cap și mi-aș cocoloși un păianjen în creștet, aș arăta mai ...shic?

P.S.: Textul e scris în urma cu 2 - 3 ani. Între timp m-am mai domesticit. Sunt puţin mai decentă. Mi-am tăiat unghiile, mi-am dat jos ochelarii, pelerina, dar tot mai bântui străzile cu gândul la Nimic....

6 comentarii:

MANOLIU spunea...

Eram nervos din cauza unei probleme dar, citind
proza dvs. m-am amuzat asa tare ca mi-a trecut supararea ca prin minune!...frumos ati scris !:)

hera mariana spunea...

Eu am punctat toate pătrăţelele!
Aşa mi se pare: distractiv, interesant, extraordinar de bine scris! Aş mai pune un pătrăţel cu "mizerabilii", în cazul în care cele scrise s-au petrecut în realitate! După cum merg lucrurile în ţara asta (care nu mai e a noastră) sunt sigură că din păcate da...

misionara spunea...

domnule Manoliu, am clădit pe o experiență nefastă.fiind invitată la o discutie despre îmbunătățirea locației școlii de către un deputat, la plecate chiar mi-a venit să îi arăt semnul acela.am pierdut timp cu dumnealui și m-am ales cu nervi.mă bucur dacă v-a plăcut.

misionara spunea...

multumesc mult,Hera. scriu și proză, mă delectează lucrul ăsta și scap de supărările care îmi ies în cale.o zi frumoasă!

Thoma Driza spunea...

O proza reala despre o realitate dureroasa.

misionara spunea...

multumesc. e reală, pentru ca există deputatul x si când va cădea regimul portocaliu poate școala mea o să fie iar albă.

cu drag de prezenta dv domnule Toma. numai bine vă doresc

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...